Mișcări feministe și ecologiste în România (1990-2014)

Mișcări feministe și ecologiste în România (1990-2014)

Mihaela Miroiu (coord.)
0 / 3.0
0 comments
你有多喜歡這本書?
文件的質量如何?
下載本書進行質量評估
下載文件的質量如何?

Lucrarea Mişcări feministe şi ecologiste în România (1990‑2014)

este unul dintre rezultatele proiectului de cercetare exploratorie:

„Civil Society and the State. Analyzing Public Debates on

Gender and Environmental Issues in Post‑Communist Romania”,

finanţat de CNCSIS – Idei, PN‑II‑ID‑PCE‑2011‑3 (2012‑2015).

După cum se vede chiar din titlul proiectului, există două

direcţii principale în cercetarea noastră. Una vizează problematica

de gen în relaţia dintre societatea civilă şi stat, iar cealaltă

problematica de mediu. Mai precis, am încercat să cuprindem în

această cercetare renaşterea mişcărilor feministe şi naşterea

celor ecologiste, cu alte cuvinte, politizarea de către cetăţenii

asociaţi a unor nedreptăţi de gen şi de mediu, modul în care

acţiunile asociaţiilor şi indivizilor implicaţi în astfel de cauze

influenţează atât politicile de gen ale statului, cât şi pe cele

ecologice.

În acest volum există, fără îndoială, un dezechilibru cantitativ

între cele două teme de cercetare. Acest dezechilibru este, pe

de o parte, produs de compoziţia echipei de cercetare, respectiv

un singur membru din patru (Cristian Branea) s‑a ocupat de

mişcarea pentru dreptate de mediu. De mişcările feministe s‑au

ocupat două tinere cercetătoare (Andreea Molocea şi Ioana

Vlad), iar coordonatoarea (Mihaela Miroiu), aflată în poziţia

simbiotică de subiect şi obiect, a înclinat şi mai mult balanţa

în favoarea ponderii mişcărilor civice, politice şi intelectuale

feministe.

體積:
1
年:
2015
版本:
1
出版商:
Polirom
語言:
romanian
頁數:
153
文件:
PDF, 2.05 MB
IPFS:
CID , CID Blake2b
romanian, 2015
線上閱讀
轉換進行中
轉換為 失敗

最常見的術語